urări

Actualizată în: Ian. 11


Și eu, ca restul de altfel, îmi doresc sănătate, iubire și prosperitate în anul ce vine. Dar mai sper la ceva, poate este cam mult, dar eu continui să sper la orizonturi mai curate și drumuri fără plastic. Sper într-o schimbare a voastră, a celor care vă descotorosiți de gunoaie în natură. Nu aștept ca 2020 să le facă pe toate, nici nu aștept schimbarea de la politicieni, popă sau doctor, îmi pun speranța în educația individului și în pilda gunoaielor ce stau să ne sufoce. Probabil că vor fi necesari mai mulți ani, poate nu suficienți până când planeta asta se scutură de noi, când mormanele noastre de fosile vor fi subiect de analiză pentru alte specii mai înțelepte ce vor urma să ne ia locul. Până atunci însă îmi suflec buzele, vă prezint dantura, trag de colțurile gurii, îmi aprind ochii și vă urez „La Mulți Ani! Multă Sănătate și Fericire! Să fim iubiți!”



  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca