strada


Zgomotul motorului ambalat își face apariția nervos pe străduța îngustă cu sens unic și mașini parcate una lângă alta, pe ambele părți ale străzii, înainte de a fi vizibilă sigla de pe capotă. O frână puternică pune capăt distanței dintre cele două entități, zgomotul și caroseria. O a treia entitate, șoferul, își face apariția pe fereastra coborâtă și înjură situația neprevăzută. Era vorba despre un nenorocit, care făcea o manevră suplimentară la parcarea cu spatele...


- Tâmpit, plină țara de tâmpiți cu permis! exclamă unul dintre cei doi bărbați așezați pe treptele spațiului comercial. La ce îl ajută graba asta? Cât câștigă? 5 secunde? 10? Aproape l-a izbit pe ăla! Dacă era un om sau un câine?... Tâmpit! Iresponsabil! La fel și ăia care-i lasă liberi pe străzi!...


Celălalt bărbat tace. Ascultă epitetele vânturate între cei doi șoferi. Este imun. Mai soarbe o gură din ceașca de cafea și își aprinde țigara pe care și-o rula de câteva minute. Este mai în vârstă, poate ușor mai experimentat, știe cum se va sfârși acest episod. Nu va fi cu sânge, vor crăpa câțiva nervi și asta e, se vor urca înapoi în mașini și își vor continua drumul, acasă, la muncă sau unde îi vor purta cele două picioare și cele patru roți pe care le coordonează. Deseară vor sta în familie sau cu prietenii și vor rememora episodul glorios din timpul dimineții, evident fiecare dintre ei cu nuanța lui de adevăr și dreptate divină cuvenită unei asemenea situații.


- Dă-i în măsa! Nu are rost să ne consumăm. Nu învață nimeni nimic din asta și cu siguranță ei doi chiar nimic. Nu au cum, sunt mult prea excitați acum, au prea multe de descărcat, chiar dacă nu-și dau seama de asta. Lasă-i! Se vor liniști!


Atmosfera se destinde din nou. Mașinile trec din nou una după alta, doar pentru a se opri la colțul străzii și a acorda prioritate celorlalte de pe strada principală. De pe o schelă a unui bloc nou din apropiere, ce deservește o echipă de muncitori, se aude o boxă care redă cu o acurateță bunicică muzică contemporană de club. Prin fața celor doi trec pietoni mai mult sau mai puțin grăbiți. Unul dintre ei, de exemplu, plimbă trei câini pe rând în fiecare dimineață. Îi ține de prăsilă și spune că sunt agresivi între ei, așa că trebuie să-i scoată pe rând. În fiecare dimineață și seară dobitoacele lui stropesc trunchiurile copacilor și alte colțuri ce le ies în cale. În cafeneaua de vis-a-vis intră un personaj ciufulit cu aer de IT-ist și ochii împăienjeniți. Și el bifează zilnic zona pentru un croasant și o cafea la pachet. Este ora 8 și 30 de minute.


- Ce părere ai? Terminăm în 4 ore? întreabă bărbatul revoltat de toată situația.


- Da, cu siguranță! Te grăbești?


- Mă grăbesc, trebuie să-l prind pe un profesor de la Poli. Trebuie să discut despre o lucrare cu el.


- Ahh... ok. Știai că am fost pe acolo?


- Nu, nu ai menționat. Dar tu nu erai cu minele?


- Ba da, așa este, dar vorbeam de doctorat. Facultatea de Mine am făcut-o la Petroșani. Pe urmă am venit la Cluj și m-am apucat de doctorat. Pe final a crăpat proful și a trebuit să o iau de la capăt. Nu am mai avut chef, plus că ăștia de la Institutul Minier unde lucram tot voiau să semnez un raport de securitate cosmetizat, care nu era ok. I-am băgat pe toți undeva și m-am privatizat, ca să zic așa.


- Nu știam asta, nu mi-ai mai spus.


- Da, asta e. Nici nu mai știu cum era, am făcut facultatea în anii 80. La Revoluție avem 21 de ani.


- Hehe! Ești bătrân, pe mine m-a prins la Hotel Napoca la păcănele. Aveam 11 și m-a dus unul din parc. Când am scos capul de acolo, ăștia descărcau soldați în termen din camioane pentru a bloca podul. Cred că de atunci am avut eu afinitate pentru economie, și râde viguros. Am obținut și un masterat în Management. Nu știu de ce, dar l-am obținut. Am țidula.


Și astfel se agață amândoi pentru câteva secunde de niște amintiri și ani trecuți rapid prin fața ochilor. Este liniște. Nu mai dialoghează. Stau și privesc cum Dogul cetățeanului își face nevoile pe minusculul spațiu verde din fața lor. Nu pare agresiv, pare chiar bucuros, că și-a rezolvat problema, în timp ce cetățeanul conștiincios adună rahatul de pe jos cu o pungă de plastic.


- Ce zici? Începem? întreabă seniorul.


- Da, hai! Dar auzi Doctore? Pot să-ți spăl eu gletiera astăzi? Dacă tot ești așa de înțelept și educat!


Izbucnesc amândoi într-un râs necontrolat. După ce se liniștesc, se scutură, își adună mucurile și paharele de cafea, și intră în spațiul aflat în curs de amenajare. Astăzi au doar patru ore pentru a gletui pereții. Unul dintre ei trebuie să ajungă la Universitatea Politehnică, unde un profesor are nevoie de o echipă de zugravi pentru casa lui aflată în construcție.

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca