San Gimignano



Ziua a început cu o expediție prin parcul vilei din Toscana unde am închiriat un apartament. Suntem urmăriți constant de-a lungul zilei de razele soarelui ce răzbat prin coroana pinilor maiestoși și de gălăgia provocată de cicade. Este o dimineață fructuoasă, dacă pot să o numesc așa, fetele au adunat multe semințe de la conurile căzute. Mi-au spus că își doresc și ele unul așa mare și falnic... eu trebuie să negociez cu vecinii, dar o voi face doar dacă vor rodi. Indiferent de părerea mea ele se dau deja în leagănul agățat de crengile lui... asta până găsim padocul păsărilor unde suntem întâmpinați de 2 gâște scuipătoare, 2 rațe lungi și subțirele, una mare și grasă care dă anevoios din coadă, un cocoș gălăgios și o mulțime de găini. ”Tati! De ce ține găini aici?” Da, chiar așa, de ce ține milionarul ăsta pe o proprietate de câteva hectare cu o vilă veche înconjurată de un parc splendid un țarc pentru 20 – 30 de păsări? Mă uit în sus, îi trag cu ochiul lui Petre ca să-mi ierte păcatul și mă gândesc ce condimente pun pe puiul din frigider care va lua calea grătarului deseară.


San Gimignano este ținta noastră pentru astăzi, dar până acolo avem tot felul de scurtături, ”strada statale e regionale” de parcurs, viraje după viraje, majoritatea strânse, cu o viteză care variază între 20 și 70 de km / h. La ieșirea dintr-o curbă se deschide în sfârșit o porțiune de drum dreaptă, dar la mai puțin de 200 de metri de noi, pe sensul opus, o căprioară sare în fața unui van care o izbește în plin cu parbrizul și o proiectează în tufișurile dese de la marginea șoselei. Urmează frâna, avariile, verificarea șoferului și a pasagerilor aflați în stare de șoc, apelul la 112... realizez că operatorul de serviciu nu vrea sau nu poate să urmărească semnalul! Mă irită situația, comunicarea în engleză cu operatorul este dificilă, dau telefonul mai departe unuia dintre pasageri. Putea fi mai rău, bine că nu s-au rostogolit, cu siguranță putea fi mai rău. După 3 minute de la eveniment șoferul este agățat în continuare de volan. ”Nu aveam viteză, ai văzut, nu-i așa?” mă întreabă el. A avut noroc, mașina este plină de cioburi mărunte de sticlă. Grație ochelarilor de soare cu lentile rotunde ochii nu au avut de suferit. O olandeză îl ajută să iasă din mașină și-l spală cu apă dintr-un PET. După 10 minute de povești, îmbărbătare și poze cu mașina, parbrizul pătat de sânge și smocuri de blană plecăm mai departe. Ei rămân pe loc până la sosirea Carabinierilor pentru constatare. Nu vreau să-mi imaginez restul vacanței lor și bătaia de cap pe care o vor avea cu o mașină închiriată în Spania și pe care nu o mai pot folosi.


Ajungem în orășelul medieval unde rătăcim pe străzi, ne luăm doza culturală, înghețata și plimbarea zilnică. A fost frumos, probabil la fel de frumos ca anul trecut, doar că atunci parcă nu a fost la fel de aglomerat. Oricum nu are importanță, după câțiva kilometri în direcția Volterra opresc mașina și fac poze cu orașul și penitenciarul modern ce parcă-l străjuiește într-o notă caustică de ”La bella Italia” cu peisajul deluros al Toscanei pe fundal. Pe cel vechi de sute de ani din oraș autoritățile centrale l-au cedat celor locale pentru organizarea unui muzeu și a altor spații culturale.

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca