proteza


Dintele cade peste hârtii, ia contact cu masa, se mai rostogolește de câteva ori... și ”bam” se oprește sub palma fermă a funcționarei. Urmează acel moment de liniște solemnă care frizează ridicolul. Omul întinde mâna și își culege proteza dentară de pe masă.


- Mă scuzați doamnă, vedeți nu am timp deloc și nici bani să mă ocup și de asta... îmi mănâncă sufletul firma și toți angajații ăștia.


Iarăși un moment de liniște. Funcționara profită și scoate un șervețel umed din birou pentru a se șterge pe mână. Pe masă sunt împrăștiate mai multe declarații și situații contabile. Sunt înșirați acolo mai mulți ani recenți, care nu sunt prescriși încă. După ochii omului acolo este miza necazului și a audienței în biroul Șefei.


- Stimate Domn! Vă rog să vă adunați! Sunt doar niște hârtii, dacă ați fost corect, ați plătit taxele la timp nu trebuie să vă faceți griji. Sunt doar hârtii și ele pot fi corectate! Ne-am înțeles?


- Da Doamnă! Așa voi face, dar aș prefera să nu vă fi deranjat și să fac altceva acum... nu să fac curățenie prin hârtii.


Urmează discuția tehnică. Omul scoate o agendă și notează cu atenție indicațiile Doamnei. Trebuie să o facă, vreo lună – două va avea de umblat și plimbat acte pe la ghișeele instituției. Situația trebuie corectată.


- Voi primi amendă Doamnă?


- Pe moment nu! Dar va urma un control... să vă așteptați la asta! Colegii mei din teren verifică modificările întârziate de genul acesta.


- Vă mulțumesc Doamnă! Sper să fie bine! Nu știu de ce trebuie atâtea declarații și hârtii pentru o microîntreprindere cu 4-5 angajați... ar trebui să fie doar una, la un singur ghișeu, care să cuprindă toate informațiile solicitate de instituțiile statului și gata. Treaba noastră e să lucrăm, nu să producem hârtii... aș avea nevoie de o persoană care să facă doar asta... hârtii pentru Stat. De unde bani de asta? Nu-mi permit să fac asta, le fac eu, inevitabil apar și erori, sistemul informatic e praf... și la final control, amendă, bătăi de cap, milogeală, sunt pus la zid și mă tem că voi ceda psihic sau voi da faliment... ce să vă zic? Chiar nu știu ce să mai fac? Nu mai sunt la prima tinerețe să mă urc într-un avion și să plec. Aș face-o și pe asta, fără să mă uit înapoi... la ce bun toată zdroaba asta? Câteodată am impresia că fac doar declarații și hârtii pentru nimeni, vor ajunge pentru început pe un server sau într-un dulap, nu le citește nimeni, nu învață nimeni nimic din ele, vor fi arhivate și gata... doar mai apare câte un bou în nu știu ce minister cu o taxă nouă sau regulament, ne mai calcă încă o dată pe cap și o luăm din nou de la zero... control, amendă, bătăi de cap, milogeală, pus la zid, cedare psihică și inevitabilul faliment! Sunt mai mulți oameni care controlează, decât cei care produc. Știați că pentru a omologa o veioză în România trebuie să plătești vreo 10.000 de lei unei ”întreprinderi de partid” cu monopol în România pentru a o verifica dacă e bună sau nu. Ce credeți că face cu ea? O bagă în priză și dacă după o săptămână nu ia foc este bună. Asta pot face și eu. Câte veioze trebuie să vând eu ca să recuperez acești bani, când pe raft la magazin este plin de veioze importate și certificate la 20-40 de lei / bucata? Dacă modifici ceva la veioză o iei de la zero din nou și mai plătești încă o dată taxa aia.

Funcționara îl mai ascultă o vreme, doar atât poate face pentru el. Sunt prinși amândoi în acest dans birocratic care nu se dorește rezolvat. Între ei zace acest zid placat cu marmura albă rece de cavou. Încearcă ambii să joace corect în măsura posibilităților fiecăruia și a flexibilității unui sistem arhaic, reticent la reformare și politizat peste măsură.


- Acum vă rog să mergeți la ghișeu și să plătiți taxa restantă. Peste o săptămână vă rog să reveniți și să verificăm dacă ați corectat situația, spuse Doamna când îl conducea la ușă. Vă prezentați cu biletul de ordine la ghișeu pentru achitarea taxei.


- Bine Doamnă! Așa voi face! Vă mulțumesc pentru tot!


Omul ascultă și execută, stă la coadă la un ghișeu prost iluminat, înconjurat de marmură albă cu striații gri închis și lipsită de mentenanță. În spatele sticlei albe mate, ce separă spațiul de controlați și controlori, s-au adunat teancuri de hârtii și dosare. Viață există doar în dreptul ferestrelor unde o funcționară procesează documentele depuse de cei încolonați în fața lor. Asta e tot, câteva plante la ferestrele clădirii, o cafetieră într-un colț, teancurile de dosare, dulapurile din pal ieftin pline de schelete birocratice, toate îngropate în răceala marmurei.


***


După 30 de minute îl găsim pe omul nostru în fața unei cafenele, așezat pe un scăunel mic și cu spatele sprijinit de zidul clădirii interbelice cu tencuiala desprinsă. Este o zi frumoasă de primăvară, se bucură de o baie de soare. Lângă, amicul lui își rulează o țigară. Din când în când ridică ceașca și mai soarbe o gură din inimioară.


- Cum a fost? îl chestionează prietenul.


- Unde?


- Păi cum unde? Ai zis că mergi în audiență?


- Ahh... credeam că mă întrebi de aseară... a fost ok. Cred!?! De fapt nu știu cum a fost, vom vedea, trebuie să mai merg. Asta e, sper să o rezolv.


- Amendă?


- Încă nu, dar m-aș mira să scap fără...


- Iar ți-ai scuipat proteza pe masă? întreabă râzând amicul.


- A trebuit! Chestiunea e serioasă!

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca