Pompei

Actualizată în: 9 Ian. 2019


”ce aveți în coș? este fetiță?” o privire obosită îmi confirmă sexul bebelușului. mai are 3 fete, gemenele de 4 ani care aleargă prin împrejurimi și una de 3 anișori care stă pe lângă soție. nu-l compătimesc pe englez, dimpotrivă chiar îl admir. în afară de mine, este singurul nătărău care s-a ambiționat să viziteze ruinele anticului oraș Pompei împingând un cărucior de copii. italienii s-au străduit să-i păstreze autenticitatea, lăsând trotuarele și străzile cât mai aproape de varianta originală. doar că romanii aveau roți mai mari la căruțe și nu s-au gândit la noi, turiștii, care după 2.000 de ani ne băgăm nasul pe fiecare stradă, alee, curte, casă pentru a ne reconfirma genialitatea speciei umane și progresul tehnologic. poate are a face și cu socializarea, bârfa, cancan-ul și vecinele băgăcioase de la bloc. în final, putem afirma că natura umană ne dă ghes să vizităm situl arheologic. ”tatii’, vreau să cobor pe scenă... să mă joc cu fetițele!” ”nu mai stăm, este târziu, trebuie să plecăm, pierdem trenul!” ”dar, tatii’!” ”te rog, ascultă-mă! îl vezi pe domnul acela? pare fericit?” ”nu, este nervos tatii’, strigă la fetițe.” ”așa este. și ei se grăbesc la tren. imediat va apune soarele.” ”da, dar fetițele nu-l ascultă.” ”foarte rău, înseamnă ca tăticul nu este fericit.” continuăm conversația în partea superioară a tribunei teatrului, care se află la nivelul străzii, în timp ce englezul lansează semnale vizuale și acustice în speranța întrunirii familiei. noi mergem mai departe cu toate frustrările și supărările albinuței. a fost o zi lungă pentru toți. după câteva străduțe, borduri înalte și trotuare ajungem la forum. este minunat să poți percepe la o scară de 1:1 străzile și clădirile. cândva, niște oameni căutau umbra prin oraș la fel cum am făcut-o și noi toată ziua. probabil că era mult mai viu și colorat. un exercițiu de imaginație îmi confirmă că fitilul vieții lor era scurt. ardea intens și rapid. strigau, plângeau, sufereau, râdeau și mureau. nu cred că aveau prea mult timp de văicăreală, meditație și televizor. eroii lor mureau în arena din apropiere și războaie, nu în filmele lui Nicolaescu. totul era pe direct și intens. într-un final, după sute de poticneli de-a lungul zilei, roțile prind asfalt. pare mai ușor, chiar dacă Circumvesuviana, trenul ce dă târcoale Vezuviului, este aglomerat și zgomotos. a meritat efortul, zic eu. goangele nu sunt de acord, dar facem pace cu o plimbare pe plajă și 2 globuri de înghețată.

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca