Napoli

Actualizată în: 9 Ian. 2019


intrăm în agenția bancară. ne-am învârtit pierduți cu mașina prin cartier până am dat de cazare și Marcello. nu știu la ce visam când am pornit încoace. cu siguranță zona napolitană nu este asemănătoare cu Veneto și Toscana nici la formă și nici la chip. mașini bară la bară, multe zgâriate și lovite, motocicliști peste tot, care se strecoară prin stânga – dreapta fără nici un avertisment, străzi înguste, nici un loc de parcare, claxoane peste accelerații și viceversa. densitatea umană mi se pare covârșitoare, mâinile gesticulând, buzele tremurând, vocalele accentuate, intonațiile teatrale... probabil, pe scurt, Napoli. apartamentul este de pe net. nimic în plus sau minus față de ce promitea ecranul calculatorului. Marcello mă ajută cu fetele, parcarea publică și bagajele. îmi arată poze cu copiii lui si exclamă din când în când ”bambini” în timp ce mă ajută. îmi explică... are nevoie de numerar, nu emite factură din motive personale, tehnice și guvernamentale. zâmbesc, îi strâng mâna, ofer compasiune. ne pornim spre bancomat. ”dacă aveți orice fel de probleme, mă suni! este o zonă liniștită. îmi doresc să aveți o vacanță plăcută. cunosc oameni în oraș.” îmi stâlcește într-o italiană-americană în timp ce evităm alți pietoni pe stradă. îi mulțumesc din suflet și mă gândesc dacă este serios sau sunt vorbe pentru turiștii creduli. și Bucureștiul are clișeele lui și până la urmă nu este chiar așa de fioros. mulți povestitori, dar nu chiar așa de multă acțiune. bancomatul îmi dă banii și un sincer ”Arrivederci!” îi întind bancnotele, dar refuză scuturând din cap. ”să mergem la apartament. este mai bine așa.” ce naiv am fost. dacă tot este la negru, să fie la negru până la capăt... banca are camere video.

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca