luna dracilor


”Dănilă însă ofta din greu lângă burduful cu bani și se tot frământa cu gândul ce-i de făcut. Când, iaca al treilea drac i se înfățișază înainte, c-un buzdugan strașnic de mare în mână, pe care îl trântește la pământ și zice: - Măi omule! ia, acum să te văd! Cine-a azvârli buzduganul ista mai tare în sus, ai aceluia să fie banii. "Na! Dănilă, zice el în gândul său, așă-i c-ai sfeclit-o?" Dar vorba ceea: "Nevoia învață pe cărăuș". - Ia zvârle-l tu întâi, măi dracule! Atunci dracul ia buzduganul de coadă, și când îl zvârle, se suie așa de tare, de nu se mai vede; și abia după trei zile și trei nopți, căzând jos, cu mare strășnicie s-a cufundat în fundul pământului, de s-au zguduit temeliile lumii! - Ia azvârle-l și tu acum, zise dracul îngâmfat. - L-oi zvârli eu, nu te îngriji, dar scoate-l mai întâi în fața pământului, cum a fost și la tine. Dracul ascultă și-l scoate. - Haiti! mai repede, mai repede, că n-am timp de așteptat... - Mai îngăduiește puțin, tartarule, că nu te trag copiii de poale! Dracul îngăduie, căci n-are încotro. Nu trecu mult și ziua se călători. Cerul era limpede, și luceferii sclipitori râdeau la stele, iară luna, scoțând capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminând pământul. - Da' nu-l mai zvârli, omule? - Ba am să-l zvârl de-acum; dar îți spun dinainte, să te ștergi pe bot despre dânsul. - De ce? - Iaca de ce: vezi tu colo în lună niște pete? - Le văd. - Acolo-s frații mei din ceea lume. Și, Doamne, mare nevoie mai au de fier, ca să-și potcovească caii. Uite bine și vezi cum îmi fac semn cu mâna, să le dau buzduganul ista; ș-odată și pune mâna pe dânsul. - Stăi, nepriceputule, că buzduganul ista îl avem lăsat moștenire de la strămoșul nostru; și nu-l putem da nici pentru toată lumea; ș-odată-i și smuncește buzduganul din mână, și fuga cu el în iaz, spunând lui Scaraoschi ce era să pățească cu buzduganul.”

Dănilă Prepeleac - Ion Creangă

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca