'Lache

Actualizată în: 29 Ian. 2019


Iar la piață, iar la cumpărături... mereu îi place să mă înhame literalmente la căruța plăcerilor ei mărunte si perfide.


„Dragă, ce-ar fi să luăm niște varză? Știi bine ce ne-a recomandat dl. Mihalache. Ne-a spus clar amândurora că cel mai bun lucru, după infarctul suferit, este să consumi cât mai multe salate și legume crude, trebuie să-ți reducem porțiile tale preferate de grăsimi!”


Ce știa ea, nesuferita, despre nevoile mele nutritive și despre Mihalache? ’Lache, cum îi spuneam în tinerețe, era prietenul meu, al meu! Câte sticle deșertasem noi pe mesele cârciumilor când eram studenți? Bietul ’Lache, învăța despre conservarea sănătății prin birturi împuțite de fum și visuri deșarte. Pentru noi sticlele nu mai aveau nici un secret, eram doctoranzi pe fundul lor, țineam orele de laborator acolo. Și ea îmi îndrugă întruna despre recomandările lui. Ipocrit și ăsta... cum ne întâlneam, cum mi-o punea în cap. Avea el o plăcere. Mai bine crăpam.


Fără să-mi dau seama, deja ne învârteam printre tarabele pline de legume. Morcovi, pătrunjel, țelină găseai la tot pasul. Varza era în celălalt capăt al pieței, la tanti Nela, unde puteau intra cu duba, o descărcau și stivuiau în niște grămezi dezordonate.


„Domnule! Opriți-vă din alergat !” îmi strigă o domnișoară de la o tarabă de pe partea dreaptă a culoarului. „Faceți bine de luați niște fructe. Sunt proaspete si ieftine. Alegeți ce vă poftește inima.” O privesc. E trupeșă, cu ochi mari... m-au reținut cuvintele și vocea... îmi zboară gândul de acolo. Îmi trec prin fața ochilor cooperativa, apusul soarelui, transpirația lipicioasă, bronzul pielii, strugurii, sânii ei și restul verii.


Am cunoscut-o la începutul anului II de facultate, la festivitatea de deschidere. Eu voiam să o fac starletă, ea era pregătită de relație de dragoste. Ciudată relație, îmi sucise capul de când o văzusem, eram mort după ea. Toate reacțiile mele controlate se făcuseră praf în fața ei, eram pierdut. Credeam că îmi va trece într-o săptămână, dar uite că se apropia vacanța de vară și eram la fel de înnebunit după ea. Hotărâsem să mergem la sfârșitul vacanței la cooperativă, la cules de struguri. Ne ofereau cazare, masă si ceva bani. În plus, era un bun motiv pentru familie să mergem noi doi împreună.


Obișnuiam să facem plimbări lungi după ce ne terminam programul. Obișnuiam să privim apusul împreună. Obișnuiam să alergăm goi pe malul bălții. Obișnuiam să ne facem de cap pe dealurile viei. Când eram întinși pe pământ obișnuia să-și agațe de nurii sânilor mici ciorchini plini de struguri mărunți și dulci... obișnuia să mă ațâțe șoptindu-mi „alege ce îți poftește inima”... obișnuiam să o cred că eu sunt Bachus, iar sânii ei niște ciorchini copți, cu boabe tari si rumenii, numai buni de savurat...


„Haide Dragă, ce mai stai? Trebuie să plecăm imediat!”

„Bine, dar varza?”

„Nu mai luăm! M-a sunat Magda. Prietenul tău, ’Lache, a avut un accident azi dimineață.”

„Cum așa? Dar ce a pățit?”

„A avut un atac cerebral se pare. Mă grăbesc să o sun pe biata Irina. Ar fi bine să vorbești și tu cu ea, nu că te-ar fi avut la inimă, dar era prietenul tău până la urmă. Tu ar trebui să te interesezi de el!”

„Nu mai vrei să cumperi nimic?”

„Avem mâncare destulă în frigider. Vei găsi ceva să îți placă!”

„Bine, mie nu îmi trebuie nimic, mănânc niște struguri în seara aceasta.”