la țară

Actualizată în: 9 Ian. 2019


ușa scârțâie groaznic. agăț lacătul ruginit de zăvorul supradimensionat în raport cu averea tăinuită. dușumeaua de lemn se curbează sub tălpile mele. este liniște. nu mișcă nimic. nici măcar o muscă. păianjenul din colțul ușii a muncit degeaba. plasa are o geometrie perfectă, dar este goală. trag draperiile prăfuite și forțez tâmplăria geamurilor. inspir o gură de aer proaspăt. în spatele meu decorul este reprezentat de un pahar cu flori uscate ce zace pe o masă înconjurată de scaune cu spătar. se mânca aici, trădează soba și fram-ul obosit din colț. pe perete o oglindă mică și membrii de familie de la o nunta de acum 2 generații. 2 canapele și 3 dulapuri își împart camera de la stradă. mă întorc în curte. câteva lespezi de piatră și beton mă conduc spre bucătăria de vară, șură și poiată, coșar și ceva mai încolo la buda din curte, care zace într-o rână. în rest, bălării peste tot. nu este nimeni. este pustiu. locatarii s-au mutat de ceva vreme. au obosit, nu mai făceau față și într-un final nu le-au mai plăcut boala și anii. acum se odihnesc pe versantul sudic al dealului de lângă sat, în incinta cimitirului. se aude un lătrat din vecini. trec pe lângă cișmeaua colmatată de frunzele veșnicei sălcii. o bătrână îmi face semn din grădină. este acompaniată de un metis suriu gălăgios și un cadru din aluminiu. ”luni vine Ion, ală din capătul satului, ală de lângă cooperativă! vine și tunde și la mine și la voi. are motocoasă! o fost ocupat!” mulțumesc și îi dau banii pentru cositul lui Ion. pleacă. stau la soare pe băncuța de lângă șură. ațipesc o oră. un tunet mă pune în gardă. vine furtuna. închid ferestrele și ușa, trag zăvorul și pun lacătul. picură deja. pornesc mașina parcată la șosea. au lățit-o. au asfaltat-o. singura chestie nouă din sat, pe lângă magazin și birtul din centrul satului. nu este pentru localnici, este pentru cei grăbiți să ajungă dintr-un oraș în altul.

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca