jurnalul din Vietnam - ziua 5

Actualizată în: 10 Ian. 2019


Saigon. Muzeul de Artă. clădire istorică de inspirație franțuzească. portarul îmi lipește o bulină roz în piept. am plătit. mă pierd pe coridoare și săli. ochii la pardoseală. plăcuțe decorative din beton. superbe! de asta sunt aici. ”te rog, trebuie să înțelegi, vreau să fac și altceva. sunt sătul de atelier, clienți, probleme și telefoane! vreau altceva! mă gândesc să scriu o carte...” nu mă aștept să înțeleagă, nu pretind asta de la nimeni. sper să accepte! oricum, toți cred că am luat-o pe ulei. clădirea este elegantă, dar are nevoie de atenție. are un aer colonial, ușor luxuriant la vremea ei. uit de artă, adulmec modelul și culorile pardoselilor. găsesc una să se asorteze cu pantofii mei. poze. încep să mai ridic ochii din pardoseală. profan. văd o frumusețe într-o sală. doar noi doi. o încadrez, îi fac câteva poze. nu am lumină grozavă. mă învârt pe loc. mă vede. schițează un zâmbet ușor dezgustat. parcă e mai interesantă așa. pleacă. încep să mă uit pe pereți. găsesc un tablou mai pe gustul meu. bărbați între spini. vor să scape. vor să evadeze. se luptă cu viața, strigoii și masculinitatea lor. fără îndoială este vorba despre virilitate și drepturile bărbaților. nu aș vrea să vorbesc acum cu pictorul sau te miri ce critic. găsesc confort în gândul meu infantil. alt perete, altă lucrare. măști. fețele omului culese, reproduse de un artist plastic local. ajung la parter. găsesc o pardoseală superbă într-o cameră goală. am nevoie de ceva accesorii. găsesc un șevalet pe coridor. îl împrumut. mai am nevoie de o pânză. de pe perete nu pot lua... mă duc la magazinul din holul principal. văd o lucrare potrivită. salut. ”m-au trimis de sus să fac poze și am nevoie de lucrarea aceasta pentru două minute.” este confuză, vrea să mă refuze. ”două minute. sus! m-au trimis de sus!” în timp ce gesticulez spre scări. nu înțelege ce tot aberez, dar vine cu mine. bombăne. ”un minut, doar un minut!” așez lucrarea cu grijă. ”vă place?” este inertă, nu înțelege nimic. îmi fac pozele. mulțumesc. pleacă. nu știe cui să mulțumească pentru sarcina primită... eu zâmbesc și cumpăr o carte poștală din magazinul ei. sunt sătul de plimbat, căldură și artă. sfârșesc la o măsuță din piața situată în apropierea hotelului. beau o bere cu un australian și cu soția lui. discuții pe diverse teme. ajungem la bine și rău. sunt Martorii lui Iehova. mă închin cu respect, nu aș fi bănuit niciodată. foarte plăcuți și frumoși. par fericiți. de ce sunt așa de diferiți față de stereotipul nostru? un dialog plăcut întărit de My Quang (zeamă locală) și o bere rece. o iau la picior spre aleea mea răcoroasă. la colțul ei, bere artizanală, scăunele și alți 2 australieni. după noroc, un gât de bere și scurta introducere... ”eu sunt din Ungaria. de fapt părinții mei sunt.” ”vorbești maghiara?” ”nu, dar anul trecut am vizitat Ungaria și Transilvania.” ”asta e!” îi spun râzând. ”tu ești turist, dacă nu vorbești limba, ești turist! poate cu ceva rădăcini, dar rămâi turist!”. râde. ”familia mea speră la altceva!” schimbăm subiectul. îmi arată talpa peticită... ”m-a costat 5 dolari azi dimineață și s-a tocit deja.” ”eu zic să nu disperi, mâine poate să-ți mai lipească un petec!”



  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2021 crizoteca