jurnalul din Vietnam - ziua 4

Actualizată în: 10 Ian. 2019


budă. meditez asupra nopții și evenimentelor. rânjesc. încerc să așez piticii pe scaune. gălăgie. dezordine. harababură. se face liniște. îmi pun un prosop umed pe frunte. mă uit în sus la bec. zac așa mai bine de 10 minute. aud din nou aria pe fundal. superb... îi sună la unul telefonul în sală. simt cum pleznește neuronul. liniște. toxinele îmi părăsesc trupul. rămân eu, aria și susurul chiuvetei. mă ridic. mă flagelez 15 minute cu dușul. mă lepăd de rele și mirosul de birt. azi, muzee! cultură! istorie! mers pe jos! penitențe! meditație! Muzeul Războiului din Vietnam. echipamente militare americane capturate sunt dispuse prin toată curtea. au trecut mai bine de 40 de ani de atunci. se vede pe straturile de vopsea ce acoperă tabla avioanelor. nu vedem morții și victimele. ele sunt sus la etaj. pe planșe și în prezentări video. 50.000 și ceva de americani la 3.000.000 și ceva de vietnamezi. agenți chimici, mutații genetice, copii născuți cu diformități, multe alte semne de întrebare. pentru ce? de ce? ajung într-o celulă reconstruită. încerc să mă portretizez într-un asemenea loc. nu reușesc. este atât de ușor să faci rău și atât de greu să faci bine. o rană deschisă, prezentă încă prin malformațiile vizibile încă în anumite zone contaminate din Vietnam. o altă față a istoriei. dar adevărul zace întotdeauna la mijlocul râpei. noi am fost salvați de Armata Roșie și știm ce înseamnă asta. ”cum să-ți spun?” ”numărul 3!” și îmi arată cifra de pe mâneca tricoului. ”te duc plimbare motocicleta, arăt orașul! place? ieftin!” ”eu intru o oră aici” arătând spre Palatul Independenței. ”nici o problemă, aștept.” ”bine.” vizitez clădirea, săli mari, cuprinzătoare, coridoare largi și lungi, protocoale grandioase, un buncăr luxos... ies afară. ”eu! aici! numărul 3!” mă cocoț pe bancheta scuterului și mă las purtat pentru 2 ore prin oraș. fac poze din mers și la semafor. lumea zâmbește, nu se ascunde. jubilez și profit de moment. savurez fiecare clipă. mă lasă în capătul aleii. termină și povestea despre fiica lui, studentă în Ho Chi Minh. mănânc ceva și mă bag la somn. sunt frânt.





  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca