jurnalul din Vietnam - ziua 1

Actualizată în: 10 Ian. 2019


Otopeni. 4 dimineața. avionul este la 7. nu mai am răbdare. pornesc pe jos spre autobuz. am ajuns aseară la pensiune. nu-mi plac emoțiile gratuite și alergatul după avioane. nu știu exact când trebuie să apară autobuzul. trebuie... la capătul străzii câțiva pirați și taximetriști la somn. într-un final ajung în stație. aștept. nimic, nici un autobuz. doar traficul obișnuit de pe DN1. după 10 minute se vede unul. evident, nu al meu. fac semn șoferului. probabil impresionat de rucsacul meu deschide ușa. ”auzi șefu`? când apare autobuzul pentru aeroport?” ”mai târziu! dar hai aici, în cabină, te las în dreptul lui. vezi că mai ai de mers o bucată de unde te las eu!” ”e ok!” urc. pornește. sunt ceva știri negative la radio. ”de unde ești?” ”Cluj!” drăcia face multă gălăgie, trebuie să vorbesc tare. ”altă viață! și eu sunt de pe lângă Cluj, dar nu se cunoaște, am venit de tânăr aici, mai bine de 40 de ani.” ascult povestea omului timp de 2 stații. o firimitură din viața lui. nevastă, copii, amantă și credință pe fundal. îi arăt biletul / cartela nevalidată. ”lasă mă! la cât ne fură ăștia din Videle, tu cu biletul ăla nu faci nici o diferență! uite, ia-o pe acolo!” mulțumesc, dau sănătate, trag de rucsac și bombăn. orice depășește 10 kg nu este pentru spate. cu siguranță nici nu ai nevoie de ele. ”zburați la Ho Chi Minh?” ”da!” mă măsoară, mă judecă în căpșorul ei. apasă tastele. revine cu un rânjet de procedură. ”aici aveți biletele dumneavoastră.” o fi de bun augur? 3 avioane, 4 beri, 2L de apă, pește cu ceva, pui cu altceva, un sandvici, câteva filme începute, neterminate și o discuție cu o stewardesă. discuție despre singurătate și viața lor. cum poate fi atât de singură o femeie așa de frumoasă? întreabă o stewardesă. te va lămuri ea, așa cum poate și crede. tu vei rămâne animalul care i-a sorbit chipul, ochii și buzele pentru 15 minute. cine este mai singur? gând bolnav! mai bine dorm un pic.