jurnalul din Vietnam - ziua 24

Actualizată în: 10 Ian. 2019


birt. aer de birt. biliard, bere și glume. râdem. se evidențiază Augusto. aproximativ 30 de ani. tată rus, mamă vietnameză, vorbește engleză foarte bine. este gălăgios, este în centrul atenției. ne place, este hipnotic. ia un LSD. îl pierdem. devine categoric și obraznic. ”nu intra în bar, nu are rost, pe mine mă cauți. o am mare și tare! îți ofer totul!” strigă el după o irlandeză. Pierre din Coasta de Fildeș, un tip foarte bine, de lângă mine, se destăinuie: ”acaparase totul cu stilul lui, dar de la drogurile acelea a pierdut contactul. poate prindem și noi un fund pe aici!” râd. mai comand o bere. Vietnamul este țara berii răsare. curge pe toate gardurile și este ieftină. restul, tăriile și vinul, îți golesc rapid buzunarul. nu și berea, ea are aceea față umană a bețivului în oglindă. te apreciază, te iubește, te susține în nopțile dificile și momentele de cumpănă așa cum ești, bogat sau pârlit, câtă vreme o consumi constant și în cantități apreciabile. joc biliard. pierd. lipesc un creștin de băț și mai comand o bere. povești la bar. altele. zâmbesc. aceeași placă, actori diferiți și iluzii stupide. ies afară. la masă Fabrizio, un italian cumsecade, discret, retras și care vrăjea irlandeza în nuanțele vieții. mă așez pe fotoliul liber de lângă ea. trag de bere. ascult firul narativ. povețe vesele, pe lângă și dincolo de moment, dar oricum eram amețiți toți și nu conta. alte vorbe de suflet. o cheamă Sarah. vorbește despre o soră cu 3 copii și alt stil de viață, mai domestic cu siguranță. amintește de povețele tatălui. vorbește la trecut. o prind de degete. o strâng. ”îți lipsește?” mă uit în ochii ei. se înmoaie. plânge... printre lacrimi și suspine îmi spune că nu i-a zis niciodată cât de mult îl iubește și acum este prea târziu. îi dau drumul, vreau să o abandonez, este molipsitoare. își îneacă lacrimile cu o gură de bere și un fum de țigară. mă gândesc la tata, au trecut 7 ani acum câteva zile. mă cuprind emoțiile și amintirile, dau în bocit. ne lipim frunțile și plângem împreună. da, i-am avut, i-am iubit și au plecat. ne ștergem lacrimile, ne dregem sughițul, vocea. o sărut pe frunte. îmi mângâie chelia. mă ridic. mă duc la baie. contemplez faianța și pisoarul. în dreapta mea apare Augusto. dă pe lângă. înjură în rusește. mă fixează. ”suntem cei mai tari omule! astea ar trebui să ne iubească la nebunie!” râd cu poftă. nebun! de legat! mai am lacrimi în ochi. de la râs, de la plâns... mă scutur și-l las să fabuleze în continuare. la bar o îmbrățișez pe Sarah. își mai comandase o bere. a rămas pe mâna lui Fabrizio. plec la o plimbare prin centru Saigon-ului. mă gândesc la tata. cred că râde și el acum de toată povestea asta.



  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca