jurnalul din Vietnam - ziua 22

Actualizată în: 10 Ian. 2019


Hue. plictiseală mare. bifat orașul imperial. frumos, interesant, dar cu multe lipsuri. au enorm de mult de renovat la el. tipa de la recepție îmi flutură o poveste cu o pagodă... prețul 6 beri. da... poate... dar aleg ușor între un templu fără explicații și spiritualitatea alcoolului. nu mă prea încântă propunerea ei. merg la sigur cu berile și poveștile aferente. totuși este dimineață. comand micul dejun. aș fi preferat o zeamă locală, ușor picantă, dar ”salut omule!” s-a ambiționat să-mi servească un ”English breakfast” total ratat. ouă fără sare și piper, o baghetă pufoasă fără gust, 2 felii de castravete și una de roșie, un dop de margarină râncedă din anii 90 și un vârf de cuțit de gem. mă enervează și tacâmurile. ”good? good? good?” se strâmbă la mine. ”da, good!” cu gândul la prima bere. ies afară cu o poșircă de cafea în mână. schimb 2 vorbe cu un italian. îmi arată direcția spre plajă. 15 km. Lizuca se uită hotărâtă la mine. o nimica. talpă! din nou mașini, mopede, cărucioare, oameni, căței, purcei, găini, etc. le lăsăm pe toate în urmă. ajungem într-un sat situat pe o limbă de pământ. în dreapta case construite în fața unui lac, în stânga case și pe ici pe colo monumente funerare elaborate, viu colorate și ornate cu tot felul de motive orientale / locale. spre ieșirea din sat doar monumente. în dreapta, lângă baltă, un bivol și orez. opresc și pozez dobitocul. în cadru apare și un țăran cu o pălărie tradițională. mai apăs încă o dată. dă bine! uite și o motocicletă. pac! bun așa! mă întorc în sat. văd niște nuntași. mă opresc la intrare, zâmbesc, salut... și ei la fel, dar nu mă invită înăuntru. mai merg 200-300 de metri. printre monumente văd o tablă cu ”Beach Bar Restaurant”. urmez cărarea betonată cu gândul la mâncare și o bere. 400 de metri spunea tabla. zeci, sute de monumente funerare. ăștia nu sunt de toți atâția. departe de griul nostru, morții lor sunt veseli, plini de culoare. se bat, se luptă și dorm cu dragonii. apare altă tablă – 400 de metri. continuăm. apare un gard mare în stânga care îi separă pe cei veseli de cei vii de la ”Beach Bar”. doar muzica de la o procesiune religioasă răzbate peste gard până la recepție. o las pe Lizuca în parcare și urmez cărarea printre palmieri și urne răsturnate. apare și barul, șezlongurile și umbrelele din bambus. pe fundal valurile și marea. un mic colțișor de rai. cer o bere și ceva de mâncare. vine și o cafea mai târziu. peste gard se serbează mortul, doar valurile mă tot întorc înapoi la plajă și mare.

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca