jurnalul din Vietnam - ziua 17

Actualizată în: 10 Ian. 2019


val după val. toate se sparg de capul meu. câțiva pitici se luptă pe țărm cu ele. văd scuturi și săbii. sulițele zboară. din văzduh pogoare un dragon cu Sfântu Petru călare. îl vezi? scuipă foc, funingine, iar Sfântu afurisește. un cor de bocitoare susține scena. o furtună de nisip se luptă cu valurile. vizualizez pistolarul mort. el s-a dus. a rămas doar motociclistul eșuat pe țărm. are lacrimi în ochi. se vede, nu este profesionist. suferă! deschid ochii. lângă perna mea, zace casca cu viziera ridicată. oare cu asta ce-am avut? ce confesiune i-am făcut? îmi părăsesc șopronul, doar pentru a face un duș în altul. vine și un ”english breakfast”. primul de când sunt aici. apare și nota de plată. iau aer în piept. de ce trebuia? de ce azi? de ce 300 de kilometri? să mai stau? să mă odihnesc? îmi lipesc fruntea de tejgheaua din beton. piticii se adună. nu-i de șagă. un sindicalist se înhamă azi. va conduce el procesiunea. trag 1L de apă din flaconul de pe bar. Lizuca așteaptă de ceva vreme. un norvegian îmi spune pe nume. îmi urează vânt la pupa. nu-l cunosc. revin pe linia de plutire. totul este în trecut. totul este aievea. cheie. navigăm o vreme. viteză de croazieră. 40 km/h. trag pe dreapta. o spălătură gastrică cu tăieței îmi face bine. probez și un hamac pentru două ore din viață. un ghiont mă trezește. este real, îmi explică ceva. ce aș putea să-i spun? ”eu, Alexandru, România! drum! avion! Ho Chi Minh! Hanoi! Hoi An! Da, Hoi An! acolo trebuie să ajung.” ‘ete, am obținut ceva. zâmbește. mă dezarmează și ăsta. răspund cu o bancnotă. altă viață! sunt boboc! halesc următorii 290 de kilometri în mai puțin de 6 ore. Hoi An. port vechi aflat în patrimoniul UNESCO, poate ziua... acum e seară. bâlci, trafic restricționat. o strunesc din călcâie printre oameni. claxonez încontinuu. Lizuca nu mai are răbdare. ar mușca din ei. eu știu lecția deja. răbdarea, zâmbetul și tenacitatea rezolvă totul. când ating pe careva zâmbesc și mă uit dezaprobator la ea. ajungem pe aleea noastră. în capăt găsim hotelul. un fulg de fată îmi prezintă camera. mă lepăd de toate. pornesc în șlapi, bermude, cămașă și ceva mărunțiș în buzunare. hopa gloată! am apărut! mi-e foame! ”hello Sir!” din toate colțurile. par nobil. îmi trag burta. mai beau o bere. o clătită din foaie de orez îi ține de urât. stau pe un bolovan și mă uit la bărci și apă. dacă ne-am folosi capul la 1% din câtă apă curge aici poate ar fi mai curat. poate... în spate se aude o trupă live. cel mai bun birt din zonă este în spatele hotelului meu. să fie alt semn? al Săgetătorului poate? din urna lui curge tot timpul... sau sunt reprezentări grafice aiurea? un localnic îmi explică: ”ești cal. ai o zodie bună!” nu pot decât să mă închin și să-l aprob. știam și eu asta...

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca