jurnalul din Vietnam - ziua 16

Actualizată în: 10 Ian. 2019


6 dimineața. dau bice. încă nu a început nebunia pe șosea. am 200 de kilometri, toți de-a lungul litoralului. în câteva locuri mai văd plaja și marea. mă simt bine, ziua de odihnă mi-a priit. alt om. Lizuca se conformează. am spart de multe zile ghinionul. suntem ca 2 purcei ce dau târcoale curții guițând de fericire. jegoși. așa suntem. niște purcei jegoși fericiți. poate eu nu mai sunt purcel... sunt ceva mai mare. soarele ne urmărește de cum răsare. mi-am ars ieri spatele și chelia, mă pișcă, mă mănâncă. mâinile mi le-am rezolvat în prima zi. acum port niște mănuși făcute dintr-o pereche de șosete, cărora le-am dat 10 găuri. jegoase și astea. văd un panou cu o găină jumulită / opărită și cu capul dat pe spate. frână! ăștia au de mâncare. îmi smulg fundul de pe șa, doar ca să mă așez pe un taburet... la ora 12 eram deja la campingul de pe malul mării. cazare de lux într-o baracă din 4 popi și o împletitură de ratan. se aude marea în continuu. val după val. uită de mare! azi se lasă cu distracție! locație de motocicliști. damele sunt sus în parcare, băieții jos în jurul barului din beton. toți dornici de bere și povești. mă smulg din mrejele birtului. ascult valurile din patul meu matrimonial. mă scurg pentru câteva ore. stau pe o stâncă și las valurile să-mi ude picioarele. chiar și aici, lângă mare, se aude cântecul de sirenă al barului. îl ignor o vreme, dar nu-i rezist pentru prea mult timp. găsesc oameni veseli, frunți bronzate. văd și o chelie lucioasă. toți pistolari profesioniști, se vede de la o poștă. o mână este flexată. unii chiar gesticulează cu ea. cealaltă în schimb este încleștată pe halba sau sticla de bere. pac-pac! încep împușcăturile, debandadă! HAPPY HOUR! de la 18 la 20! toți încarcă-descarcă! 2 cocktailuri la prețul unuia. ”mi-aș dori să fie așa si la noi în Washington!” este vocea din stânga mea. a băut ceva, comunică. ”ești american?” ”da! tu?” ”ai auzit de Nelson Mandela?” ”da, desigur!” ”este tatăl meu!” ”glumești!” râde. ”serios. nu-mi bat joc de tine, sunt fiul lui din România!” ”este bună gluma! ai umor!” ”știu! de unde ziceai că ești?” ”din Istanbul, dar am emigrat în SUA acum 10 ani. am câștigat loteria, iar acum sunt cetățean american. când te-am văzut aș fi pariat că ești turc.” ”mă flatezi, soția mea spune tot timpul asta!” râd. nu înțelege. încărcăm din nou. pac-pac! pistolarii cad pe rând. ori amorțiți pe bar, ori în hamace. scap cu viață, fără răni majore. prind finalul. Happy Hour s-a dus. jucăm darts. urmează biliard. pierd. obosesc. pe la 22-23 pistolarii răniți revin la bar. au nevoie de un pansament. se transformă în lupi. au nevoie de câteva oițe. este una după barul din beton, dar s-a baricadat acolo și se joacă cu mințile noastre. jucăm un fel de marocco cu blocuri din lemn. extragi, turnul rămâne în picioare. citești pedeapsa. pui piesa deasupra. joc de politehniști. hopa! un broscoi are noroc, trebuie să pupe sirena. văd bale. văd indignați. următorul face un striptease pe masa de biliard. nu mai pot. râd și fac poze. zac într-un hamac și privesc cerul înstelat. mă leagăn. o voce mă aduce la realitate. ”îți place?” ”da, e superb, atâtea stele!” ”ești beat. nu sunt stele. sunt capcane pentru sepii!” vocea mă abandonează. mă intind pe pardoseala din beton. fixez aparatul foto. încerc să obțin niște cadre nemișcate.



  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca