jurnalul din Vietnam - ziua 12

Actualizată în: 10 Ian. 2019


e nervoasă. i-am prins rucsacul de coadă. vibrează. cabrează. se smulge. nu are a face. o țin din scurt. nu-i tolerez criza. o calc pe rampă. zbor în trafic. viraj la dreapta. 20 km/h. sunt dibace. mă prezint cu viziera și barba ridicată. am un zâmbet tâmp pe față. suntem fluizi, ne pierdem în trafic. roșu. ne închinăm la semafor. zâmbim celorlalți. scutur dracii de pe mine. pârțâim împreună în sincron. lăsăm Saigonul în urmă fără regret. am uitat de râsete, caractere, birturi, muzee triste, trafic. acum drumul contează. în sfârșit ne găsim ritmul de croazieră. Lizuca și eu. 50 km/h. rulăm pe un drum expres, 4 benzi + 2 pentru motocicliști. 15 kilometri bifați deja. poliție! filtru! mă ridic în picioare, o strunesc cu stânga pe Lizuca și cu dreapta salut echipajul. chipiul cu paletă mă fixează. îmi face semn să avansez. mi-am fixat pe cască o cameră de acțiune. funcționează. șpaga nu se ia video. să-i pup! nimic nou, totul conform. apar mulți pe contrasens, dar asta face parte din normalitate. mi-a înțepenit fundul pe șaua de plumb a Lizucii. opresc. lângă mine opresc alții. frumoși. pregătiți. înțoliți. nuntași. mai încolo văd mireasa și mirele sub o arcadă inscripționată cu Thanh Hon – Căsătoriți. aceeași pălărie, dar cu altă Mărie! subiecți buni de poze, sunt fericiți. continuăm drumul. ne despărțim de Bien Hoa, ne apropiem de la lacul Ho Tri An, unde facem pauza de prânz. găsim niște hamace și ”Ca Phe” – cafea. ațipesc 30 de minute. deschid ochii. puștiul zâmbea. mă studiază / păzea de câteva minute. îmi arată buda din grădină. sunt la țară. îi plătesc socoteala. părinții lui se odihnesc. Lizuca este gata. plec. kilometrii buni. mă bucur de condus. Ioana ne duce pe un drum secundar. ”acum virați la stânga.” la 100 de metri de intersecție se vede un râu lat ce ne taie calea. bombăn. văd o coajă de bac pe partea cealaltă. un bătrân tolănit la umbra unui pom îmi face semn. mă așez lângă el și îi arăt GPS-ul. înainte gesticulează el. înainte să fie! ne înghesuim pe bac. au apărut mai mulți, toți cu Lizucile lor. rulăm printr-un sat sărăcăcios, parțial abandonat. la capătul lui un sătean îmi indică coama dealului și o cărare îngustă. urma cauciucului de pe cărare mă provoacă. forțez rampa abruptă. Lizuca moare aproape de vârf. ea se înclină pe o parte. sar de pe ea. o ia la vale câțiva metri, pentru a se opri în vegetația deasă. înjur! o zenă (domniță zen) mă ajută să mă adun. mă scutură. ”ai greșit! trebuia să continui pe partea cealaltă a râului!” pare britanică. schițez un zâmbet și o trag pe Lizuca de urechi din tufișurile dese. nu pornește. iarăși bombăn. aprindere – ON! povești, nimic. sar pe ea, cobor panta fără frână vreo 50 de metri, bag a doua, accelerație, regurgitează, tușește, pârțâie, fum... a luat-o. scutură câteva secunde, dar își revine. merge! am scăpat amândoi fără nici o zgârietură. orgoliul ne este pătat doar de lutul galben. din vârful dealului zâna ne făcea cu mâna. ce-i cu ăștia? nu înjură, nu se grăbesc și zâmbesc tot timpul. mai plătesc bacul încă o dată. după 5 kilometri văd o mătușă sub un camion. mișcă. lumea e calmă, au apărut și niște polițiști. fac măsurători. mătușa e bine. a rămas fără zarzavaturi. după alți 10 kilometri ajung la destinație. 180 de kilometri pentru prima zi. mă plimb ca un călăreț de vară. plec într-o excursie cu barca pe râu. alți oameni, alte povești. noroc că s-au gândit și au o ladă frigorifică cu bere la bord. sunt foarte obosit. pozez niște păsări, maimuțe și apusul de pe râu. seara mi-o petrec pe balconul barăcii într-un șezlong cu Rossini pe fundal. idilic. ”liniște!” strigă în noapte vecinul. ce au ăștia cu opera? sunt aici pentru orăcăitul broaștelor, nu pentru aventura drumului. mă doare fundul...



  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca