Iuliana

Actualizată în: 30 Ian. 2019


”La ce te uiți așa de concentrat?”


”La tipa aia!”


Văd un mare semn de întrebare pe fața ei. Probabil că ar trebui să-i ofer o explicație, înainte să se enerveze și să vină cu alte întrebări. Nu am prea gândit răspunsul acesta.


”O cunosc... cred că o cunosc. O poveste mai veche, din studenție. Asta, dacă este ea. Încă nu sunt convins. Au trecut mulți ani de atunci.”


”Uimește-mă! Pe asta nu am auzit-o încă. Mai avem aproape două ore până la îmbarcare, ninge afară, poate decolează, poate nu și tu ai o poveste pe care nu mi-ai spus-o. Uimește-mă!”


***


”Într-o seară am fost la operă, la Rigoletto. Așteptam să înceapă spectacolul, privirea îmi rătăcea prin sală. Vis-a-vis la rangul al doilea, loja patru sau cinci dreapta, o observ pe tipa asta după care îmi fugeau ochii de vreo lună. Părul îi era prins la spate într-un coc, lăsându-i gâtul expus tuturor tentațiilor. La gât trona un colier de argint cu pietre de culoarea smaraldului. De o parte si de alta colierul era flancat de cerceii aceluiași set de bijuterii. Machiajul natural îi lumina fața. Mereu aranjată... la fel cum o întâlnisem la cinema cu vreo trei săptămâni în urmă. Începe spectacolul... vine prima pauză... ne surprindem pe trepte... ne examinăm amândoi pentru un moment si ne urmăm direcția inițială. Aveam o cămașă călcată pe mine, nu eram în pulover, dar tot troacheș mă simțeam. Mă gândeam la câte acte mai sunt, ca să pot calcula numărul pauzelor. M-am liniștit când am aflat că mai sunt două pauze. Din nou în sală... începe al doilea act... se termină... nu se întâmplă nimic în pauza care urmează... începe actul trei. Trag eu concluzia în timpul acestui act, că unul dintre eroi va avea de pierdut, fiindcă nu avuse destul tupeu la un moment dat... așa că mă decid ca în următoarea pauză să mă duc și să vorbesc cu ea... nu știam ce... dar măcar să o cunosc. Vine pauza. Ea survolează cu privirea sala din loja ei. Eu hotărât plec de la rangul întâi spre partea opusă a rangului al doilea. Să-mi fi luat maximum două minute. Ajung în fața ușii. Fără ezitări, spre mirarea mea, apăs pe clanță și intru. În fața mea lângă tipă mai era și o urâtă. După privirile lor curioase îmi dau seama că fiecare dintre ele credea că sunt cu cealaltă. Ca să le elucidez problema dau mâna cu ele si mă prezint. O cheamă Iuliana. Aflasem ce dorisem, dar eram în impas acum... nu știam ce să-i spun. M-a ajutat Urâta.”


”Scuză-mă, eu credeam că ești cu Iuliana. Mă bucur că te cunosc, dar pentru ce ai venit Ai ceva să ne spui?”


”Si eu mă bucur să te cunosc, dar de venit, am venit pentru Iuliana.” ”Zâna stătea picior peste picior. Purta un costum verde închis. Pe taior avea cusut un șnur de mătase. Ciudat, dar elegant. Gulerul și manșetele cămășii acopereau pe cele al taiorului, iar cei doi nasturi de sus fiind deschiși îi expuneau gâtul si acel colier. Fusta, care-i venea până deasupra genunchilor, lăsa să se întrezărească acele lungi picioare pentru care puteai face ușor o pasiune. Ciorapii de culoare neagră prezentau niște linii geometrice, care se pierdeau în modelul colierului… gât – picioare, picioare – gât… să o ia Dracu’ de femeie.”


”Ahh... pentru mine...” răspunde ea ironic.


”Se uită încă o dată repede prin sală.”


”Mă filai ca să înțeleg... Mdaa... și de unde anume?”


”Vizibil iritat de atitudinea ei, îi răspund: Vis-a-vis, de la rangul I, mai spre stânga un pic, în loja care este liberă. Ea aruncă o privire spre loja indicată. În acest timp mă încrunt la Urâtă, ca să o piște din lojă. Aceasta se simte, dă să se ridice în picioare, dar Iuliana, revenită la subiect, o oprește.”


”Te rog, stai! Devine interesant! Un admirator! Ai putea chiar să mă ajuți. Să vedem ce poftește. Trebuie să ne scuzi. Sunt doar două scaune în lojă, așa că va trebui să stai în picioare. A mai fost unul, dar a venit un domn si l-a luat. Ce să-i faci?’


”Mă învârtea pe degete, nu îmi prea convenea sceneta asta. Urâta se amestecă din nou.”


”Ce faci? Cu ce te ocupi? Ești student?”


”Nu, am absolvit. De fapt, acum sunt la un masterat.”


”Dar ce ai absolvit?”


”Științe economice! îi răspund nesuferitei. Nu aveam răbdare de detaliile ei. Un zâmbet ironic a apărut pe fața Iulianei.”


”Economist! Aha... continuați... v-am spus eu, devine interesant.”


”Deja îmi venea să le zic vreo două, să fiu bădăran, dar mă gândeam că aș fi penibil să mă las bătut tocmai acum. Iar mă ia Urâta la întrebări. Vârstă, carieră, planuri de viitor, prezent, șamd. Într-un final am repezit-o: Acestea sunt incertitudinile tale legate de băieți sau ești doar așa curioasă de la mama natură? A fost liniște pentru un moment. Era rândul Iulianei să continue. Trecem în revistă hobby-urile, materiile de la facultate și alte aiureli. Eram nervos că m-au amețit și nu mai conduceam discuția.”


”Ce anume citești?”


”Ce întrebare e asta? Adică ar fi ok, dar eram un tip intrat în lojă pentru altfel de discuție, nu despre romane de dragoste și te miri ce i-a trecut prin cap ăsteia. Îi spun că în general cărți și articole legate de istorie.”


”Dar ce anume? Modernă? Antică? Războaiele Mondiale?”


”Nimic particular. Dacă îmi atrage atenția parcurg materialul respectiv.”


”Nu se poate. Trebuie să fie ceva anume care îți place la istorie. Nu se poate să fie chiar totul.”


”Îi răspund scârbit că se mai întâmplă. Realizând că mi se rupe de întrebările ei s-a ridicat, a salutat și a părăsit loja. Îi spun ceva cu jumătate de gură și mă concentrez asupra Iulianei. Fixând-o mă așez pe scaunul Urâtei. Îmi spune că este studentă la Drept, se pregătea pentru examenul de licență și accentuează că este foarte important pentru viitoarea ei carieră. Nu zic că nu este important, dar deja mi s-a acrit de chestia asta. Că e anul I, că e anul IV, că e la grădiniță, că mai are 5 ani până la pensie, prima dată vorbim despre carieră. Nu mai poate fi nimeni fericit prin ceea ce este ca individ, ci numai prin prisma societății care îți dă note pentru cariera ta.”


”Pe urmă familie, copii...”


”Ciclul normal...”


”Da.”


”A bătut al doilea gong. Instrumentiștii își pregăteau instrumentele în fosă. A apărut dirijorul. Luminile încep s-au stins. Asta a fost tot, m-a hâșâit!”


”Asta este. Trebuie să pleci, începe spectacolul!”


***


”Așa. Și?...”


”Și ce? Ce ar trebui să mai fie? Asta e tot!”


”Mă așteptam să-mi povestești mai multe despre ea, că v-ați cunoscut mai bine, că v-ați mai văzut, ceva de genul...”


”Nu, asta e tot! Nu e o poveste cu prinți și prințese! Asta e tot! De atunci au mai trecut câțiva ani și relații, te-am cunoscut pe tine... suntem fericiți, acum venim din vacanță, locuim sub același acoperiș, gătim și dormim împreună, avem planuri de viitor...”


”Da, dar pe mine nu m-ai dus niciodată la Rigoletto!”

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca