gust de bere

Actualizată în: 25 Iul. 2019


Lumina asta chioară mă irită. Pe lângă că atrage toate insectele, mai și clipește și-mi accentuează starea de beție. De fapt nu realizez cât sunt de beat, asta mă enervează că mi se tot dilată pupilele după fluctuația intensității luminii... și asta mă obosește gratuit, nu mă lasă să-mi savurez melanjul acesta de alcool de joasă concentrație – 5%, la volum de 0,5 litri/sticla și bârfele despre o persoană necunoscută mie și care oricum nu este de față să-și apere onoarea pătată de abjecțiile și invectivele celor de la masă. Până să se întunece mai schimbam priviri cu gemenii de pe cealaltă parte a mesei, vis-a-vis cum s-ar zice. Suntem pe aceeași minte, râde grupul, râdem și tresărim și noi, bârfesc ei, noi le târâm numele prin nisipul de sub masă infestat de chiștoace și dopuri de bere. Ne știm de câteva nopți, de fapt ne-am mai văzut și pe la Cluj de câteva ori, fiindcă frecventăm același grup, aceeași muzică, aceleași fețe. Pare normal ca nopțile din Vamă să le irosim împreună chiar dacă ne-am revăzut fortuit. Așa că zilele acestea ne-am petrecut multe ore împreună, ba la soare pe plajă, ba în mare, am jucat și câteva ore de volei, seara o bere, șamd. Asta mă fascinează pe mine... oare cum se face? cu unii nu ai nimic de povestit, totul este așa sec, insipid, inodor, incolor, iar cu alții atingi esența compatibilității dintr-o ochiadă? Evident că nu am un răspuns la asta, dar uite o întrebare care mi-a trecut de multe ori prin cap. Clar că nu e vorba de chimie, horoscop, astronomie sau astrologie – tot timpul le confund pe ultimele două, fiindcă ambele izvorăsc din stele cel puțin după sinapsele mele. În capul meu scufundat în Nebuloasa lui Bachus ăștia doi din fața mea ar putea reprezenta Carul Mic și Carul Mare, nu datorită dimensiunilor diferite, ci mai degrabă de tandemul pe care-l reprezintă, tot timpul împreună, dispuși în timp și spațiu după o regulă bătută în cuie de Steaua Polară. Așa cred că este...


- Spune te rog! Te mai holbezi mult la decolteul meu? mă dojenește aparținătoarea gemenilor, mama lor.

- Ahh nuuu! Te rog să mă ierți, nu mă pot abține, acoperă-i te rog. Mea culpa...

- Totuși fă un efort! îmi spuse ea râzând. Mai sunt și alții la masă.


Îmi ridic ochii de la ei și într-adevăr erau și alți gemeni care îmi măsurau cuvintele și gesturile. Mda... frumoși și fuduli, problema era că nu rezonau cu gândurile mele, nu râdeau cu mine, nu beau bere, păreau mai simandicoși, mai aroganți. De ce să rup vraja? Eu cu ăștia doi mi-am petrecut ultimele zile, cu ei am fost la masă, nici nu mai rețin câte cafele și beri am băut, iar ea îmi cere să-i ignor, să-i evit... Cine ar face așa ceva? Ce explicație solidă ar putea sta în spatele unei astfel de decizii? În plus de asta toți ochii aceia iscoditori, limbile acelea ascuțite în căutarea unui nou subiect.


- Tace și face, vine replica și palma drăgăstoasă peste ceafă a unui amic aflat la o lungime de braț de mine.

- Nuuu... ce să fac?

- Lasă că știi tu!...

- Nu, nu știu unde bați! mă zburlesc eu, în speranța că ne vor lăsa în pace să ne bem berea.

- Lasă că știi tu!... și mai primesc o dojeneală peste ceafă de la brațul acela lung.


Acum că ne-a prins mami că ne jucăm și bem bere împreună e mai dificil cu cochetatul, stă cu ochii pe mine, își apară progeniturile. Poate fi un element de stres că vagabondul acela întâlnit pe o plajă de la Marea Neagră, deși îl cunoșteai dinainte, îți poate purta copilașii pe drumuri greșite, pe cărări nebătătorite, pe alei spinoase, prin nisipuri pline de scoici și cioburi tăioase, pe lângă focuri de plajă care te pot arde pe viață.


- Pun pariu că au miros și gust de bere, plusez eu în tie-break.

- Ce anume? mă întreabă ea nedumerită.

- Gemenii tăi, de ei vorbeam. Pun pariu că au gust de bere!

- Ia uite la ăsta micul ce tupeu are, reacționează brațul lung ce îmi mângâie ceafa, dar care își întărâtă câinele la luptă în același timp – el fiind de altfel singurul care și-a găsit replica.

- Nu au cum! mi-o întoarce și proprietăreasa.

- Totuși, lasă-mă să văd...


Se stârnesc râsetele la masă. Asta face poporul când nu are răspuns la probleme reale, ba râde, ba plânge. Ideea de bază e că așa amână decizia fără a alege o tabără, deși ei sunt mai tot timpul în cârca Dracului. Îi lasă pe alții să-și rupă aripile, să muște din țărâna eșecului. Dar ciudă lor, nobila doamnă acceptă din ochi spre uimirea lor. Nu-mi dau seama dacă o face pentru ei, pentru ea sau pentru mine. Mă lasă să mă așez lângă ei, să-i deschid șnurul decolteului, să-l extrag pe cel din dreapta și să gust din el. După câteva secunde mâna ei fermă ne desparte brusc, trăgând de chica mea...


- Gata iedule, ai zis că guști, dar tu te adapi! mă repezește doamna.

- Cum e Drace? Ce gust are? mă împunge brațul lung din spate.

- De bere cu siguranță, nu de a mea, dar de bere cu siguranță! îi răspund eu îmbătat și umflat în pene de toată experiența. Aș mai gusta...

- Cu siguranță! mă susține în râsete și grupul.


Din păcate proprietara a ferecat din nou gemenii în spatele decolteului cu acel șnur. Eu rămân cu ochii ațintiți spre partea opusă a mesei. Clar avea gust de bere, dar din păcate gustul era diferit față de ce consumam eu pe atunci în mod curent și nu ne-am mai întâlnit. A doua zi ei au plecat acasă, iar eu am mai băut câteva beri pe la mare.



Vama Veche - 2000 și ceva... nu mai țin minte

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca