Grădina Botanică

Actualizată în: 11 Ian. 2019


1 Mai Muncitoresc la Grădina Botanică. sus pe strada Republicii. mă învârt de 10 minute. în sfârșit o parcare. încep poveștile. apar căruciorul, aparatul de fotografiat și fetele. trupă la picior! o floare aici, o poză mai încolo. pe fundal mulți turiști, vizitatori, voci de copii și părinți cicălitori. mă includ și pe mine aici. avansăm. avem noroc. a trecut sezonul lalelelor, grădina japoneză este mică și aglomerată, în sere zăpușeală. facem poze la nuferi și peștișorii aurii. băncuțele din grădina romană sunt ocupate de un grup de pensionari. continuăm pe alee. traversăm podul. pârâul de la bază pare mai curat. mai puțin plastic. dovadă de civilizație?... poate. urmăm calea pietruită. roțile căruciorului se poticnesc în forma neregulată a pavajului. într-un final ajungem la turnul de apă. ”tatii! vreau sus!” ”nu este momentul. ce facem cu goanga?” ”eu m-am supărat!” și fuge în direcția bazinelor de apă. se uită la nuferi și broaște. într-un bazin mai mic găsim niște șopârle și melci. este încântată. ”hai să ți-o prezint pe doamna. este aproape.” ”cine este doamna?” ”doamna veghează copiii care vin și se joacă în grădină. de dimineața până seara. nu obosește niciodată.” ”dar tatii! este de piatră!” ”da scumpa mea, au făcut-o așa ca să reziste timpului. ți-am spus, ea nu obosește niciodată.” mă privește cu neîncredere. ”tatii! jos! jos vreau!” se răstește goanga din cărucior. acum aleargă împreună și se ascund după băncuțele ferite de soare. respiro. în sfârșit. dinspre bazine se aude gălăgie. mai mulți puști execută numere de acrobație pe marginea bazinelor. merg în zig-zag. se întrec. este un concurs. unul dintre ei câștigă și scoate un strigăt de bucurie. o pungă de apă se sparge lângă el, răpindu-i astfel momentul de glorie. este leoarcă. ceilalți copii râd cu poftă. mai ales cel de pe platforma turnului. el a lansat proiectilele de apă de sus. altul își prezintă recolta. o șopârlă, 2 melci și un mormoloc. toți captivi într-o pungă de plastic cu apă. puștii studiază curioși lighioanele. se fac pronosticuri, care cât trăiește în acvariu, care pe cine mănâncă, etc. puștiul din turn dă alarma. ”mama voastră! iarăși ați venit!” este paznicul. copiii o iau la goană. cel cu punga salută paznicul cu basca, face o plecăciune, și-o îndeasă pe cap și se pierde în vegetație. puștiul acela sunt eu. acum 30 de ani. paznicul nu avea nici vârsta, nici fizicul unui atlet. nu avea cum să pună mâna pe mine. ce este nou de atunci? ce s-a schimbat? spoiala de pe turn și bazine, dalele prefabricate din beton pe alei, vopseaua de pe balustrada podului, paznicii cu burtă. au apărut câteva automate de cafea și băuturi răcoritoare. în sectorul lalelelor funcționează un chioșc cu înghețată. doamna este tot acolo cu ochii la copii și turnul de apă. ”tatii! mergem?” ”da! salut-o pe doamna. poate ne mai vedem.” spre ieșire un cuplu de pensionari mă roagă să le fac o poză. sunt frumoși. se țin bine. ”să am o ultimă poză din Grădina Botanică cu soțul meu. am 75 de ani.” spune doamna. ”așa, și?... capul sus, piciorul înainte! vă grăbiți undeva?”

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca