festival


Și uite așa a apărut un gard în centrul comunității noastre clujene, o linie clară de demarcație între participanți și neparticipanți, între cei pro și cei contra, între cei cu bilet și cei fără bilet, între cei care vin și cei care pleacă, între fericiți și nefericiți. Nu ar fi o problemă așa de mare dacă nu ar fi vorba despre interesul financiar al unei entități economice private care va ocupa pentru cel puțin două săptămâni Parcul Central din Cluj-Napoca, singurul parc amenajat din oraș, fără a lua în considerare cele cu două leagăne și un tobogan. Probabil că mulți mă vor judeca ca pe un negativist, nefericit și Gigi-contra de meserie... poate că sunt, poate că nu... momentan nu văd beneficiile pe care mi le cântă toată lumea pe la urechi, eu văd mămici și bunici cu copii care nu mai pot circula pe lângă Someș, văd panouri lângă panouri, văd străzi închise, văd armate de bărbați care edifică niște cazemate din metal, pânză și placaje, văd zone interzise... asta văd! Aș vrea să văd și partea pozitivă, dar din păcate transparența oficialilor este cam egală cu zero, iar până acum soluțiile propuse pentru diminuarea zgomotului și ocuparea Parcului Central sunt povestite la radio. Nu festivalul mă deranjează, ci locația lui. Le recomand iluștrilor din Primărie să folosească un pic mai multă hârtie igienică când ne inundă cu promisiunea realizării a zece parcuri prin presă și la televiziune – momentan avem doar unul și ei l-au vândut pe arginți unor privați!

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca