Eminescu


miros conținutul. vaporii îmi desfundă instant nasul. este bere albă nefiltrată. DJ-ul de pe scena improvizată îmi inundă timpanele cu niște acid jazz. sunt pierdut în fața barului. închid ochii și trag o gură din ambrozie. simt cum îmi pușcă toți neuronii de fericire, asemenea unui mănunchi de petarde. umerii încep să se lovească de notele muzicale. da, asta era! muzică, bere, forfota străzii. da, cu siguranță. mai prelungesc clipa de beatitudine cu o a doua gură de nectar. bazinul se alătură umerilor și pleznește și el vreo 2-3 note... ”tu, fiule, copilul lui Isus pe pământ, să te bucuri și să iubești...” îmi zgârie urechile. o șatenă cu ochi verzi și pupilele dilatate îmi fixează chipul de la 2 palme distanță. este hipnotică. schițez un zâmbet și îmi verific barba. mă imită. ”ia zi Mimule! care este treaba cu Isus?” ”te iubește și are grijă de sufletul tău fiule! veghează asupra ta!” ”zici? de abia am ajuns aici. crezi că are timp de mine? sunt așa de important?” ”el e cu ochii pe tine tot timpul!” ”așa...” ”da, are grijă de tine!” trage o gură bună din țapul de bere ținut în mâini. nu sunt convins de replici, este îmbrăcată bine, cu o fustă evazată și o cămașă pe talie, dar mâinile și unghiile îi sunt murdare. pare singură și dintr-un motiv sau altul este dusă. nu am nervi de asta acum. se vede asta în numărul ei de pantomimă, mă reflectă mai bine ca oglinda din hol. ”vrea Isus ceva de la mine în momentul acesta?” ”dacă nu ești strâmtorat și dacă nu te superi, o țigară ar dori pentru fiica lui.” ”nu am fiico! ai un nume?” ”nu, eu sunt fiica lui Eminescu și a Domnului nostru, sunt fără de nume!” e clar, e dusă. mă uit în jurul meu, nu o cunoaște nimeni. acum stă și se holbează în ochii DJ-ului în timp ce dansează în fața boxelor. poate ăsta este de-a lui Scaraoțchi și fumează. încerc să revin la starea de fericire. prind din nou firul muzicii, dau berea groapă, închid ochii... degeaba, s-a dus, nu pot. privesc iritat spre bar. iarăși este în fața mea. totul pare stupid. mă uit după barman; degeaba, și ăsta are disprețul acela în ochi – au închis! noroc cu bicicleta de la ușă, ea mă salvează și de mine și de lunatică. după 5 minute, în fața teatrului, bat palma cu Eminescu. îmi confirmă personal că nu este a lui, dar cu bărbații ăștia nu știi niciodată... toți se jură că nu fură, dar au puf și pene pe la gură.

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca