drumul spre casă


Aerul românesc se simte de la câțiva kilometri de graniță indiferent de ce spun toți detractorii. Chiar dacă stai prost cu mirosul, TIR-ul care te împinge din spate și autocarul de pe ruta Chișinău – Praga ce te depășește pe dublă continuă te fac să identifici zona imediat. ”Borș-ul” apare în orizont imediat ce tragi aer în piept și îți spui că ai scăpat a n-a oară. După ce treci de punctul de frontieră de importanță majoră națională, internațională și planetară pe unde milioane de românași au migrat spre civilizarea popoarelor nedumerite de propria prosperitate ridici ochii în sus pentru a mulțumi pentru sutele / miile de kilometri parcurși în siguranță și pentru ceea ce urmează în restul zilei. Din păcate direcția îți este obturată de cablurile ce fug de pe un stâlp pe altul alcătuind aceea sinusoidală organică ce imită vegetația bogată a Carpaților, aspectul ecologic fiind accentuat de buruienile și bălăriile de la marginea șoselei. Mai în față ești hipnotizat de 2 ochi frumoși ce atârnă cu iz de artă de remorca unui alt TIR local. Îți spui automat ”trebuie să bag 2 mici cu muștar să-mi revin!”. La intrarea în Oradea oprești la unul dintre celebrele Chioșcuri de Mici (nu facem reclamă) și te îmbeți cu mirosul plitelor... s-a schimbat tura, mai durează 25-30 de minute, nu au nimic. Zici ghinion, poate merge un loto, este ora 18.xx – ”domnule, nu mere, s-o dus!”. Ghinion, curat ghinion... te mai muți o vitrină și ceri o bucată de slănină afumată cu o vână de carne la mijloc. Deja o plescăi, o vezi lângă o mămăliguță cu smântână, sfârâie în cratiță, într-o secundă alungi tot prosciutto-ul, salatele, pastele și pizza din cap... vânzătoarea te privește galeș, te înțelege, vede că suferi, lasă banii și hârtiile din mână și apucă frumusețea aia cu degetele ei pline de aur și o rulează într-o bucată de hârtie. Când vede cardul bancar ciripește ”domnule, nu mere, s-o dus!”. ”Cine doamnă? POS-ul sau porcul?”. Zâmbește trist și așază carnea înapoi în vitrină. Deja totul devine personal, trec de la atitudinea relaxată a persoanei a treia, la persoana a întâia, adică eu, celui căruia i s-au refuzat toate mărunțișurile acestea. Mă ling pe bot și îmi cumpăr o cafea din benzinărie.

- Calc-o Rico! îmi strigă copila din spate după ce urc în mașină. - Poftim? - Tati, noi ne jucăm. Ca în desene, noi suntem toți niște pinguini țăcăniți! Calc-o Rico! și izbucnește în râs.

Cred că are dreptate în felul ei, probabil că suntem cu toții niște pinguini țăcăniți pe aici, mai ales pe E60 / DN1. Dar dacă suntem, ăștia au Dumnezeu, pe ăștia îi veghează cineva?

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca