divorțul


- Ce faci? se aude vocea din difuzorul telefonului.

- Beau o bere. Pardon, beau o bere din banii de ultima rată a lunii iulie. Asta fac!

- Bine, bine, dar rata? se aude vocea râzând.

- Rata va fi o chestiune viitoare. Am zis rata lunii iulie. Astăzi suntem în 5, mai avem până în 31.

- Mai stai?

- Pentru tine mai stau și pentru berile aferente ratei din luna august.

- Ajung în 10 minute.

- Hai!


La nivelul străzii unde sunt acum așezat în fund pe o periniță și cu spatele rezemat de o vitrină mai este doar un Golden Retriever care este pupat și idolatrizat de stăpână și trecătoare. Pe mine nu mă pupă nimeni. Eu mi-am plătit țapul de bere, el a primit apă gratis. Dacă m-aș apleca 90 grade aș merita mila lor într-o manieră ”homeless”, dar așa... o altă fustă roșie pupă potaia expunându-și pulpele crude ochilor mei și vitrinei din spate... acum o alta... alta... alta... trebuie să-mi cumpăr un pupăcios din ăsta. E liniștit, nu pare pretențios, merge cu apă și boabe de la mall. Îl pup de două ori și-mi aduce dragoste. Ce altceva îți mai poți dori? Ar fi un element de bază, îți poate asigura superficialitatea străzii fără implicații majore.


Dar uite, tocmai am încheiat o dezbatere politică cu tinerii juni ai României. Nu aș vrea să par vulgar, pot face și politică într-o manieră constructivă la colțul străzii. Mi se par un pic intransigenți, dar pe gustul meu. Îi văd reprezentând viitorul. Chestiile astea comunistoide pentru toți nu mă reprezintă. Ceea ce este muncit și meritat nu pervertește și schilodește sufletul sau independența creierului așa cum o fac ăștia de dau de toate la toți pe nimic. Adică în cazul de față pe ăsta îl mângâie din nou o alta pe gratis și el e parțial indiferent, însă eu cu siguranță aș fi mai recunoscător. Chelnerița mai aduce niște apă pentru el, mie îmi pune nota în față... no, chestiile astea dor.


”Ideea e că vreau să divorțez!” spune fusta bleumarin care trece prin fața mea. Este diafană, parcă plutește, are un cap frumos și două picioare pe măsură. Gata, am scăpat, a trecut, a lăsat doar urma unui parfum și subiectul tranșat în rețeaua mobilă.


- Ești în iulie sau în august? mă întreabă amicul meu ce se oprise cu bicicleta în dreptul berii mele de pe caldarâm.

- Doar în iulie, nu mă grăbesc. Hai că ți-am ținut și ție loc lângă mine. Aici e super, simți pulsul străzii. Leagă bicicleta mai încolo, de pomul unde e și a mea. Lasă-le, să-și țină companie.


În vreme ce el o imobilizează cu lanțul de castitate să nu facă pui și pedale cu un altul, eu ascult din nou ecourile străzii. Pe lângă traficul auto, poți percepe ușor cele două localnice, româna și maghiara, dar și comunele franceză, engleză și germană. Ia uite și un discurs iberic măsliniu care accentuează probabil ceva foarte puțin important. Mai încolo un flăcău o arde pe arabă. Majoritatea lor reprezintă studenți, dar mai sunt și turiști și oameni de afaceri.


- Cum ești? mă întreabă amicul meu ce-și luase locul în loja VIP-urilor de la nivelul străzii.

- Foarte bine, berea este super, picioarele pe măsură, mă irită un pic câinele ăsta din față, fiindcă monopolizează toată atenția trecătoarelor. Pe noi, restul, ăștia de cotizăm la terasa asta, ne ignoră. Un pic frustrant.

- De ce nu ai spus? Aduceam și câinele.

- Nu m-am gândit la asta... probabil eram prea prins.

- De către cine?

- De stradă... cum de cine?


Divorțul se întoarce și-l năucește și pe amicul meu. Îl las să o măsoare în liniște, nu vreau să-i stric momentul. Se scutură de idei și se întoarce la mine.


- Divorțează, în cazul în care te interesează.

- Da? O cunoști?

- Nu o cunosc, dar știu că divorțează. Am aflat înainte să vii tu, se confesa la microfonul mobilului. Deci... e liberă!

- Nu ai de unde să știi asta! Poate o face pentru o altă dragoste și atunci toată discuția este pe degeaba.

- Sunt acri strugurii?

- Da sunt, dar și experiența mea în materie de divorțuri este suficient de vastă ca să-ți confirm că fiecare dintre divorțuri este mult prea specific și întotdeauna în povestea asta apare la un moment dat un Romeo, care susține cel puțin bagajul emoțional al proaspetei divorțate. Afirmația este valabilă și pentru Juliete.

- Adică o fac degeaba, atât timp cât dau una pe alta. Să înțeleg că în direcția asta bați? Schimbă doar o față fără să se schimbe ei însuși, fără să lase de la ei?

- Da și nu, doar cunoști și tu destui bolovani care nu au ce căuta pe lângă femei. Poate mai degrabă într-un ring de K1. Dar acelea sunt extremele. Mă gândeam mai degrabă la o falsă nevoie de independență, senzația asta de încorsetare și obligații zilnice. Acel blocaj în comunicare. Cred că în acest punct se plantează sâmburele discordiei, care în multe cazuri încolțește și prinde rădăcini. Dacă mai dă și de un grădinar dibace s-a dus naibii totul... pe scurt cred că asta ar fi.


O alta se oprește și mângâie câinele din fața noastră. Nu se satură una cu două, insistă, intră în povești cu el, îl scarpină după urechi, socializează cu stăpâna.


- Ți-am zis eu! Trebuie să-mi iau și eu un pupăcios din ăsta! Măcar cu împrumut!

- După cum ți-am spus, vezi că ăștia sunt purtători de ghindă.

- Hai lasă-mă cu analogiile tale, ghindă, stejar, semințe, și restul, pe mine mă marchează atenția pe care o primește. Totul e gratis!

- Corect! Chiar și divorțul!

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca