concluzie

Actualizată în: 16 Ian. 2019


vedeți voi? așa a început totul, dintr-o serie de frustrări, pe când băteam străzile la protestele generate de infama ordonanță 13. am mărșăluit alături de toate celelalte voci revoltate de schimbarea semanticii peste noapte. după multe zile adunate pe străzi, am realizat că efortul meu și al celorlalți deopotrivă este în van atât timp cât nu reușeam să ajungem la chipurile de după draperii, la seniorii noștri, la gospodinele prinse în ale casei, la cei tolăniți în fața adevărului grăit de Cavalerii Apocalipsei aflați pe statul de plată al unor infractori. ei nu sunt reali, problematica este distorsionată, realitatea este terfelită până rămâne doar minciuna din ea. cum am ajuns aici? cum de toți borfașii și poamele societății au ajuns să ne reprezinte? cum de am ajuns să iubim Răul și Ura? și mai grav este că nu discutăm între noi despre asta. poate noi, ăștia mai tineri, suntem mai agitați... hormonii să fie? bată-i vina să-i bată! noi cu vuvuzelele la parter, voi în insule celeste de liniște asigurată de ferestrele cu geamuri termopan. poate vă sperie schimbarea, ați urcat deja dealul și acum vreți să-l coborâți liniștiți. poate... mulți acuză lipsa valorilor, a caracterelor corupte de sistem. fals, refuz să cred asta, voi ne-ați crescut, voi ne-ați educat. și totuși, nu discutăm, nu ne înțelegem. noi suntem agitați și voi nu mai aveți răbdare. noi avem bocceaua pregătită la ușă și voi vorbiți despre starea vremii. voi primiți 1 leu, noi plătim 2 lei. voi girați lupul, noi ne-am făcut sindicat, iar ciobanii au rămas de spectatori. aici suntem acum, în acest impas. nu este vorba despre roșii, albaștrii, galbeni sau alții. vorbim despre a fura sau a nu fura, despre a viola sau nu, despre dreptul la libertate al criminalilor. nu știu ce simțiți voi, dar mie mi-a ajuns cuțitul la os și mă tot uit la hartă.


vedeți voi? așa am ajuns să scriu... hilar! a trecut mai bine de un an...

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca