20 de ani

Actualizată în: 9 Ian. 2019


se uită atent la mine. se înclină un pic, mă măsoară din nou. ”trebuie să recunosc! trebuie! arăt infinit mai bine decât tine!” râde cu poftă. mi-a executat din scurt burta și chelia de la înălțimea cocoașei sale. ne îmbrățișăm, pupăm și scuturăm puternic pentru a verifica realitatea existenței noastre. trebuie să o facem, amândoi am fost niște necunoscute prin lumea ecuațiilor, integralelor și logaritmilor în toți anii de liceu. am dat dovadă de solidaritate în acei ani, am fost colegi de bancă la orele de matematică, la bine și la greu, am râs și plâns împreună. acum ne vedem din nou, după 20 de ani. este o atmosferă veselă în jurul nostru. toată lumea schimbă glumițe și pupici. simt că și profesorii sunt de-ai noștri. îmi ascult diriginta cum strigă catalogul și realizez că sunt mai aproape de profesori decât am fost vreodată. sigur mi se trage de la anii acumulați și experiențele trăite, care mă tot împing înainte. vin întrebările despre cele realizate. fiecare pune pe catedră ce are mai bun, familie și copii, carieră strălucită, etc. unii menționează și necazuri, divorțuri și rătăciri, dar și o ambiție personală de a căuta și găsi din nou liniștea și fericirea. cei absenți sunt înlocuiți de rețelele sociale și mărturiile lăsate unor colegi, care ne confirmă că sunt bine. asta-i atmosfera ce poftesc. trecem prin Gaudeamus / Ani de liceu, flori și poze, pupici și îmbrățișări până seara la petrecere. dar până atunci, bem o cafea și o bere cu colegii de clasă la unul dintre barurile din apropierea liceului. îl cunoaștem bine, aceeași locație, alt format. seara și petrecerea vin cu ținute elegante, mâncăruri și băuturi alese. bisericuțele și poveștile se adună rapid pe zone de interes. nu mă ascund, atac bufetul din prima, îi zâmbesc barmanului pe urmă. acum pot socializa, am aliniat planetele. îmi captează atenția un coleg care visează la o expediție în Mongolia cu mașina de teren... 2 luni, 30.000 de kilometri. suspin, îmi mușc buzele, țin degetele încrucișate, mă uit în sus la cer, parcă Venus și Saturn nu sunt pe aceeași linie... greu de motivat acasă. ce să fac? mă întorc în trecut alături de colegi, depănăm alte amintiri și pățanii glorioase. o parte dintre eroi lipsesc, dar grosul personajelor suntem de față. parcă nu la fel de verticali și inconștienți ca altădată, dar cu ochii lucind de poftă. simt un ghiont în spate. nu e nimeni, doar o prostie, care îmi dă târcoale de 30 de minute. mă feresc de ceilalți, nu le spun nimic. nu toți vor fi de acord, poate vor și ei să participe. nu pot asta, nu sunt dispus să împart cu nimeni. alung gândul și mă alătur celorlalți pe ringul de dans. sunt grațios, plutesc printre note și ritmuri, calc pe ele... după câteva ore mă chinuiesc să bag baloanele generației într-un taxi. ”domnu’, numa’ să nu puște în mașină!” ”nu pușcă nimic, domnule! și dacă pușcă, suntem în siguranță, sunt umflate cu hidrogen!” dimineața mă trezesc goangele care râd și sar pe pat. deasupra capului meu un 2 și un 0 sunt lipite de tavan. ”tatii’, tatii’, ce surpriză!”

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca