1 șantier, 3 povești, 1 săptămână


prima poveste...


îl cunosc. el nu mă știe. l-am recunoscut. acum mai bine de 20 de ani am cumpărat, împreună cu unchiul meu, un cățel de 6-8 săptămâni de la el. îi spun. își aduce aminte de pui, dar nu de mine... asta e, nu e de învinovățit, mulți căței, mulți ani de atunci... mă întreabă de câine. ”a murit” vine răspunsul meu sec. ”a trăit vreo 10 ani. cancer.” tace. lucrează în continuare la instalația de aerisire. după vreo 5 minute revine el la subiect: ”nu ar fi mai normal dacă am avea dreptul la o injecție? când vezi că tot ce încerci e degeaba, ar trebui să ai dreptul să ceri o ultimă injecție. am mai avut un câine de atunci, care a murit de ceva cancer muscular. cel de dinainte, lupul, tatăl puiului tău, a avut ceva tumoare, l-am eutanasiat până la urmă. la mama i-am făcut injecții vreo 4 luni și a fost în zadar... s-a dus. tot cancer. nu ar fi normal să te lase să-ți rezolvi problema? îi aduni pe toți, le dai o masă, un pahar de vin, pupi crucea și gata. tot acolo ajungi, doar că mai repede și fără atâta durere. ce zici?”



a doua poveste...


”nu e mai bine la țară? nu trebuie să stai în Cluj care este tot mai aglomerat. e mai greu cu naveta, dar măcar în weekend ai liniștea și curtea”, îl chestionez eu pe sexagenarul plin de vitalitate. ”dacă ai asfalt, curent și canalizare nu văd care ar fi problema.” ”dacă! foarte bine zis: dacă! noi nu avem nici asfalt, nici canalizare. toate satele până la comuna noastră s-au mai modernizat, dar la noi nimic. și-a asfaltat primarul strada și atât. tot le vinde la babe povești aiurea, dar e o putoare unsă de partid, care nu face nimic. ăia de ce au și noi nimic? aici vorbesc cu tine, dar în sat tre să mă feresc, că nu știu care mă vorbește și pe urmă, dacă am nevoie de ceva de la Primărie, mă înghesuie ăia cu tot felul de hârtii. și ce am făcut? am vorbit, atât am făcut. am spus că e leneș și șpăgar...”



a treia poveste...


”nu găsesc oameni, degeaba tot vorbesc toți. de unde să-i scoată? sunt plecați toți” îmi spune instalatorul cățărat pe schela din hol. ”lasă că ne vor aduce pakistanezi și alte nații să ocupe locurile vacante. nu ai văzut? unii vorbesc de 500.000, alții de 1.000.000. nu ar fi mai bine să lucreze un pic la salarii? să se întoarcă ai noștri acasă?” pun eu un pic de gaz pe foc. ”colega ascultă aici. nu vine acasă nimeni. și nu e vorba de salarii. e vorba de condiții, despre asta e vorba. acum toți câștigă bine în construcții, ești plătit bine, dar nu ai condiții în România. oricât se agită ăștia, nu vine nimeni acasă. eu am stat 6 ani în Franța. despre condiții este vorba. poate nu fac bani ca acolo, dar aici o școală bună costă bani, acolo nu, că merge la stat, în spital dăm șpagă în continuare, că nu suntem convinși că ăia sunt interesați să te facă bine, acolo nu... și lista e lungă. aici te tot plimbi pe la ghișee, acolo totul e online... despre asta e vorba. pe ăia nu îi aduci acasă așa de ușor, trebuie să le oferi condiții, că s-au obișnuit cu binele. normal că vor să îi aducă pe ăia din Asia, că sunt ieftini și nu comentează. îi cazează pe unde pot și țin salariile jos, să nu mai facem noi bot. nu vine nimeni acasă la hoții ăștia!”

  • Black Facebook Icon
  • Black Instagram Icon

​© 2020 crizoteca