înghețată

Actualizată în: 9 Ian. 2019


”tatii! ’mi dai ’ghețată?” răzbate din suma zgomotelor străzii. repetă o dată, de 2 ori, repetă în continuare din scaunul căruciorului, în timp ce-l împing la deal înspre piața principală. într-un final, la ieșirea dintr-un gang, piața se deschide în fața ochilor noștri. o fântână la mijloc, săpată de sute de ani, 3 căi de acces, restaurante, magazine și hoteluri pe linia perimetrală. gelateria Dondoli este piesa de rezistență a zonei. cu ”review-uri” peste ”review-uri”, 5 vânzătoare care nu fac față pofticioșilor și zeci de turiști în fața vitrinei. înghețata lor împacă toate rasele, națiile, etniile și culorile. în timp ce fetele trec prin supliciul cozii, dau o tură cu goanga prin piața următoare în căutarea unui loc umbrit pentru o binemeritată pauză. am trecut pe lângă câteva turnuri înainte, dar aici suntem lângă cele mai impunătoare din oraș. acum ne cumpărăm case și mașini, atunci își construiau turnuri; cu cât mai înalt și mai mare, cu atât mai de vază și avut proprietarul. la baza celui mai fălos găsim o logie și umbra mult căutată. apar și fetele cu ambrozia servită la cornet. se face liniște câteva minute. ”vrei să urci?” ”da! pentru poze!” 50 și ceva de metri înălțime, 200 și ceva de trepte... nu mă opresc până la ultimul planșeu. este mai bine așa, o dată ajuns acolo, poți să-ți înjuri anii, condiția fizică și oboseala. îmi trag sufletul în timp ce studiez un turist tinerel ce își caută echilibrul cu mâinile pe perete și balustradă. un altul îi sare în ajutor. mai sunt 20 de trepte până sus pe o scară abruptă, care dă într-un chepeng de 1 metru prin care te strecori afară pe terasa turnului. vreau să urc... ”Mon Dieu! Mon Dieu!” alunecă vreo 2 trepte, dar se ține bine de scară și scapă nevătămată. apare și soțul și alt cuplu și alți 2 germani, vreo 3 italieni și nu se mai termină văicărelile doamnei. nu mai am răbdare. ajuns în capătul de sus al scării, mă fac guguli și mă strecor afară pe terasă. s-a meritat. tot orașul, dealurile și văile vecine sunt la vedere. mă aplec și trec pe sub clopotele masive pentru a vedea mai bine orașul. mă apuc de poze. o furtună puternică se aproprie de oraș, grăbind sesiunile foto ale turiștilor. selfie-urile blochează toată balustrada. ”să ni’ rugăm di’ unu' să ni’ facă pozi!” dulcește în graiul moldovenesc o voce feminină. măsor duduile și întind mâna înspre aparatul de fotografiat purtat de cealaltă fată la gât. ”haidi’ repede! vini’ furtuna! n-avem timp!”